Categorii stiri

EconomiePoliticaSocialJuridicSanatateCulturaMondenAutoSportIT&C

Pagina 10 ~ Precizari cu privire la recalcularea pensiilor de serviciu

Data introducerii: 26-07-2010

Precizari cu privire la recalcularea pensiilor de serviciuVineri, 23 iulie 2010, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale a facut cateva precizari cu referire la recalcularea pensiilor de serviciu. Potrivit unui comunicat al ministerului, in sedinta de Guvern din data de 21 iulie 2010, a fost aprobata, prin Hotarari de Guvern, metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu, conform prevederilor Legii nr.119/2010, privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor.

Astfel, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, cuvenite sau aflate in plata, urmatoarele categorii de pensii: pensiile militare de stat, pensiile de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic si consular, pensiile de serviciu ale functionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputatilor si senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila si pensiile de serviciu ale personalului Curtii de Conturi, vor deveni pensii in intelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare prevazute.

Click aici pentru a citi tot articolul

Pagina 10 ~ Alte articole din acceasi categorie:

CHSH Gilescu & Partenerii cauta avocati Ajutoare publice: Avocatii vor putea acorda si asistenta extrajudiciara, platita Franta deschide piata muncii pentru inca 150 de profesii si meserii Curtea Constitutionala va solutiona problema de drept "Norica Nicolai - ministru al Justitiei"Noua taxa auto se va intoarce in Parlament Bancile obligate la transparenta Statele membre UE sunt sfatuite sa deschida piata muncii pentru bulgari si romani Noutati Legislative 17 ianuarie 2008 Noul CAEN va determina contributia de asigurari pentru accidente de munca S-a modificat statutul Institutului National pentru Pregatirea AvocatilorS-a schimbat Declaratia 010 pentru inregistrarea fiscala a persoanelor juridice Noutatile fiscale ale anului pentru persoane fizice si firmeNoutati Legislative 09 ianuarie 2008 Impozitele, taxele si contributiile pot fi platite intr-un cont unic Noutati Legislative 28 decembrie 2007 Probatiunea - o sansa nesperata pentru condamnatiBugetul de stat pe anul 2008 a fost adoptat OMEF nr. 2293/2007 - Fisa fiscala privind impozitul pe veniturile din salarii Admitere fara concurs in profesia de notar, dupa 10 ani de avocatura Proiectul de Cod de procedura civila va simplifica procedura divortului prin acordul partilor
Pagina 10

Cautare in site

Cuvant cheie
Cauta in site

Urmariti-ne pe Facebook