Categorii stiri

EconomiePoliticaSocialJuridicSanatateCulturaMondenAutoSportIT&C

Pagina 13 ~ Lansare de carte, cu si despre invingatorii Romaniei, Rin Grand Hotel, 7 iulie 2010

Data introducerii: 29-06-2010

Lansare de carte, cu si despre invingatorii Romaniei, Rin Grand Hotel, 7 iulie 2010Cartea „How I did it – Inspiraţie, excelenţă, pasiune” va fi lansată la Rin Grand Hotel, pe 7 iulie, conferinţa de lansare a acesteia fiind intitulată 10 Inspirational „How I did it” stories - 10 personalităţi care apar în carte vor ţine speech-uri motivaţionale despre carieră şi munca depusă ani de-a rândul, această conferinţă adunând, în fapt, majoritatea managerilor şi antreprenorilor care apar în carte, partenerii proiectului şi organizatorii proiectului.

Proiectul este unul complex nu numai prin personalităţile care o întregesc, dar şi prin aria largă de domenii pe care o aduce în prim plan - bancar, IT, relaţii publice, comunicare, resurse umane, imobiliare, farmaceutic, modă, cosmetice, electrocasnice, design interior ş.a.

Dintre personalităţile ale căror poveşti se regăsesc în carte îi amintesc pe Mihai Albu, Raluca Kisescu (Marketing Manager - Avon), Sorin Oprescu ( General Manager - Alpha Bank), Crenguţa Roşu, Mircea Tudor (General Manager), Horaţiu Berdilă (General Manager Romsys) ş.a.m.d.

Autor: Raluca

Pagina 13 ~ Alte articole din acceasi categorie:

Gaudeamus 14. Senzatii tariFerrell, intr-un film provocatorTeatrul Bulandra pune blogosfera pe jarCronica faraonilorConcert Anca Parghel, la Sala RadiouniFEST la a sasea editieBogdan Chirieac: "Gandul" plateste 2,5 euro pe mp chirie la Casa PreseiA murit Ira LevinCei zece (critici) pentru RomaniaMalaimare, fara mascaOscarurile vor avea un muzeu numai al lor, la Hollywood Romania, in dictionarul comunismuluiAgentia romaneasca Tempo a fost premiata la competitia Golden World Awards 2007 S-au incheiat filmarile la 'Fire and Ice'„Tabloul ce nu de mana omului fu plasmuit“Un teatru pentru tinerii de orice varsta Greva scenaristilor blocheaza industria filmului de la HollywoodO noua editie a Kilipirim - targul de carte, muzica si filmFestivalul National de Teatru incepe vineriFestival de Film Romanesc la Viena
Pagina 13

Cautare in site

Cuvant cheie
Cauta in site

Urmariti-ne pe Facebook