Pagina 19 ~ Romania, pe locul 7 la capitolul inflatie in Uniunea EuropeanaData introducerii: 29-02-2008 România se află pe poziţia a şaptea la nivelul Uniunii Europene în funcţie de mărimea inflaţiei anuale, care a fost de 7,3%, în ianuarie. Potrivit Eurostat, cele mai ridicate valori se înregistrază în ţările baltice, în Bulgaria, Cehia şi Ungaria. Datele publicate de biroul european de statistică arată, pentru luna ianuarie, o creştere a preţurilor de consum în România de 0,9%, comparativ cu decembrie. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, preţurile de consum ale populaţiei au avut, în ianuarie, o creştere de 0,86%, iar rata inflaţiei din ultimele 12 luni a urcat la 7,26%, reprezentâmd nivelul maxim al ultimului an şi jumătate Click aici pentru a citi tot articolulPagina 19 ~ Alte articole din acceasi categorie:Noi clasificari pentru hoteluriCalin Popescu Tariceanu: Pensiile vor fi majorate de la 1 noiembrieConsumul de energie electrica a crescut cu 2,3% în primele 8 luniPoliţa RCA se va scumpi în 2008Salariul mediu net a scazut cu 10 lei in augustFinancial Times: avertisment BCE privind gradul de pregatire al statelor care vor sa adere la zona euroFMI: Pe termen mediu si lung, leul se va apreciaRomania - printre ultimele tari europene la calitatea serviciilor de sanatateMittal vrea sa infiinteze de la zero o fabrica in RusiaRomania urca modest in topul tarilor unde se deruleaza usor afacerileUE investigheaza ajutoarele de stat acordate de Romania combinatului Mittal Steel Roman
|
Cautare in siteUrmariti-ne pe Facebook
|