Pagina 14 ~ Mutu, premiat si de italieniData introducerii: 19-12-2007 Dupa ce a primit premiul Ussi 2007, acordat de ziaristii din zona Florentei, Adrian Mutu a declarat ca vrea sa continue contractul cu Fiorentina. Zilele trecute, atacantul fusese premiat si in tara, in cadrul a trei gale, cu titlul de cel mai bun fotbalist roman. "La Euro, totul este posibil" Romanul a fost premiat de o asociatie a unor jurnalisti locali, din regiunea Toscana, alaturi de Sebastien Frey, colegul sau din poarta Fiorentinei. 'Sper sa fiu alaturi de Fiorentina mult timp. Am fost increzator chiar si cand imi era coleg Luca Toni si cand am inscris la fel de multe goluri ca si el. Acum sper sa o fac de mai multe ori. Aici sunt fericit. Simt dragostea tuturor, si de asa ceva am nevoie. Sper sa raman cat mai mult timp posibil', a spus Adrian Mutu. Tricolorul le-a vorbit peninsularilor si despre grupa de la Euro 2008, unde Romania va intalni Italia, Franta si Olanda: 'Toate echipele sunt capabile sa ne bata. Si Italia, si Franta vor sa castige Euro. Dar si noi vom face tot ce ne sta in putinta sa trecem de grupe si sa mergem cat mai departe posibil. Oricum, voi avea placerea sa-l intalnesc, contra nationalei Frantei, pe colegul meu Frey. Sper sa-i dau gol!'. Click aici pentru a citi tot articolul
Pagina 14 ~ Alte articole din acceasi categorie:STEAUA A ANUNTAT PROGRAMUL PENTRU MECIUL CU FC SEVILLAMeciuri de fotbal etapa a XVI-a - 23, 24, 25 Noiembrie 2007 LACATUS: "DEOCAMDATA NE GANDIM LA CAMPIONAT"Dinamo a remizat la Unirea UrziceniLacatus, solutie de urgentaRomānia, primul loc la CM de KarateDOBRIN, PE ULTIMUL DRUMMeciuri de fotbal etapa a XIII-a - 30, 31 Octombrie 2007 si 1 Noiembrie 2007Suporterii stelisti il boicoteaza pe GigiRomania stationeaza pe locul 12 mondial
|