Pagina 16 ~ Leul inregistreaza deprecieriData introducerii: 08-06-2010
BNR a afişat un curs de referinţă de 3,5243 lei/dolar, în creştere cu peste 7 bani (2,16%) faţă de nivelul de vineri, acesta fiind cel mai ridicat nivel atins de cursul leului raportat la moneda americană, potrivit datelor băncii centrale. BNR a afişat luni, un curs de referinţă de 4,2180 lei/euro, în creştere cu peste un ban (0,31%) faţă de nivelul din şedinţa anterioară, de 4,2051 lei/euro, în condiţiile în care monedele din regiune au înregistrat o tendinţă de apreciere faţă de euro. "Se tot aşteaptă aprecierea dolarului spre 1,16 dolari/euro, unii vorbesc chiar şi de paritate. Rămâne de văzut dacă o să se întâmple sau nu, sau când o să se întample, mai bine spus", a declarat dealerul Volksbank România, Andrei Dumitrescu. Peste noapte, leul a fost cotat la niveluri relativ scăzute, dar după deschiderea şedinţei valutare locale, cursul a urcat aproape de 4,2240 lei/euro. În jurul orei 13:50, euro era cotat la 4,2215 lei. Autor: Raluca
Pagina 16 ~ Alte articole din acceasi categorie:Isarescu: Cresterile salariale vor genera presiuni inflationisteEuro se apropie de 3,4 lei"Gripa" creditelor ameninta RomaniaSalariul net a crescut cu 1%, la 311 euro"Nu mai trageti de economie ca se rupe"Calatoriile cu trenul si metroul s-ar putea scumpi cu pana la 7% Licitatie - Autostrazile vor avea pazniciNou minim record pentru dolarul americanMasina - cumparata cu credit auto sau cu credit de nevoi personale? Bulgaria bate Romania la atractivitatea mediului de afaceri
|