Pagina 18 ~ Din aprilie vin inundatiile!Data introducerii: 23-03-2010
"În aprilie se pot produce viituri pe cursurile din vestul şi sudul ţării, cu depăşiri ale cotelor de apărare. Nu putem spune încă dacă şi cele de inundaţii vor fi depăşite", a declarat directorul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), Petre Stanciu. "Sunt zone vulnerabile, în vest, în special pe partea superioară a Crişului Alb, pe Arieş, pe râurile din Moldova, mai ales pe valea Trotuşului, iar în sud, pe râuri mici din Mehedinţi până în Vrancea", au adăugat cei de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Deşi Comisia Europeană a alocat 196 milioane euro pentru proiectele de prevenire a inundaţiilor, în prezent România nu are aprobat niciun astfel de proiect. Autor: R.N.
Pagina 18 ~ Alte articole din acceasi categorie:Salariile romanilor devin tot mai costisitoare pentru angajatoriProblema traficului din Bucuresti ar putea fi rezolvata in 20 de aniAntonel promite metrou in Drumul TabereiValentine’s Day, cea mai americana zi din RomaniaGeneratia fara case!Harta noilor complexuri rezidentiale din CapitalaCetatenii care arunca necontrolat gunoaiele 'vor fi pusi la zid'LOTO "6 din 49": 29, 7, 34, 45, 13, 28Elevii bucuresteni nu vor avea teme pentru vacanta intersemestrialaIn Capitala vor fi construite 15.000 de locuri de parcare
|