Categorii stiri

EconomiePoliticaSocialJuridicSanatateCulturaMondenAutoSportIT&C

Pagina 10 ~ Cristian Tabara acuzat de viol asupra unui minor

Data introducerii: 27-07-2010

Cristian Tabara acuzat de viol asupra unui minorCristian Tabără, directorul Departamentului Film al TVR, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor.

Acestuia i s-a întocmit un dosar penal, în urma plângerii depuse de o fetiţă de 12 ani, fiica uneia dintre fostele lui iubite.

"Copilul a descris în amănunt faptele care ar fi fost comise cu mai mult timp în urmă. În astfel de cazuri, ancheta merge mai departe, deoarece fiind vorba despre un copil ale cărui mărturii par credibile, nici retragerea plângerii nu înlătură răspunderea penală", au declarat surse de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Mama fetiţei a declarat "Am vrut să o ţin departe de un eventual scandal de presă. Vreau să-mi protejez copilul. A trecut deja printr-o mare traumă. Un scandal de presă e ultimul lucru de care ar avea nevoie. A fost cumplit pentru ea. Eu şi Cristian Tagără ne-am despărţit între timp. Însa cea mică a insistat să facă asta. A insistat să meargă la poliţie. A depus o plângere după un an de la... acel moment. Nu a fost vorba despre un viol propriu-zis. Să nu vă imaginaţi că s-a ajuns acolo. A fost vorba despre... nici nu ştiu cum să-i spun...”

Contactat telefonic, Cristian Tabără a declarat: "Nu vreau să vorbesc despre o asemenea prostie".

Pagina 10 ~ Alte articole din acceasi categorie:

Salariul minim ar putea ajunge la 1.600 lei in urmatorii aniCel mai puternic cutremur din Italia in ultimii zece aniDe maine, un nou val de scumpiri!Sute de angajati CFR protesteaza la Gara de NordANM: Vom avea vreme oscilanta pana in mai si temperaturi mari in varaControale si sanctiuni la bancile din CapitalaVineri si Sambata vino la Angajatori de TopGreenpeace: La Cernavoda nu poate locui un copil sub patru aniIncident aviatic deasupra JaponieiPungile biodegradabile, mai daunatoare decat plasticul obisnuit
Pagina 10

Cautare in site

Cuvant cheie
Cauta in site

Urmariti-ne pe Facebook