Categorii stiri

EconomiePoliticaSocialJuridicSanatateCulturaMondenAutoSportIT&C

Pagina 19 ~ Ce este o casa pasiva?

Data introducerii: 08-07-2010

Ce este o casa pasiva?O casă pasivă înseamnă economii de energie considerabile, costuri scăzute, interior asigurat de un sistem „verde” şi un impact minim asupra mediului.

Prima casă pasivă din România va ocupa o suprafaţă de 160 mp, pe sistem P+1 şi va fi ridicată în incinta Universităţii Politehnice Bucureşti.

“Consumul unei case construite după conceptele arhitecturale obişnuite ajunge la valori cuprinse între 200-240 kwh/m2/an. Noile cerinţe generale de performanţă energetică a clădirilor de Clasa A încearcă un consum general sub 70 kwh/m2/an. În aceste condiţii, casa pasivă ajunge la un consum general sub 15 kwh/m2/an pentru încălzirea ambientală”, precizează oficialii companiei Xella Ro, în parteneriat cu Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), care se vor ocupa de construirea acestei case.

Până la sfârşitul acestui an se intenţionează finalizarea primei case pasive din România.

Autor: Raluca

Pagina 19 ~ Alte articole din acceasi categorie:

Noi clasificari pentru hoteluriConsumul de energie electrica a crescut cu 2,3% în primele 8 luniSalariul mediu net a scazut cu 10 lei in augustFMI: Pe termen mediu si lung, leul se va apreciaMittal vrea sa infiinteze de la zero o fabrica in RusiaUE investigheaza ajutoarele de stat acordate de Romania combinatului Mittal Steel Roman
Pagina 19

Cautare in site

Cuvant cheie
Cauta in site

Urmariti-ne pe Facebook