Categorii stiri

EconomiePoliticaSocialJuridicSanatateCulturaMondenAutoSportIT&C

Pagina 20 ~ Mircea Geoana, «presedinte» la PSD Dolj

Data introducerii: 14-12-2007

Liderul organizatiei PSD Dolj, deputatul Ion Calin, a declarat, ieri, ca a avut o discutie cu liderii partidului si ca, desi îsi pastreaza functia de presedinte al organizatiei, controlul decizional îl va avea presedintele PSD, Mircea Geoana.

Potrivit lui Calin, s-a gasit o astfel de solutie pentru realizarea unei bune coordonari a strategiei pentru alegerile locale. Calin a explicat ca ramâne presedinte al organizatiei, „sub controlul presedintelui“. Trebuie spus ca masura a fost luata din cauza slabelor performante ale acestei organizatii. Social-democratul a comentat ca el personal trebuie sa fie de acord cu orice propunere „prin care partidul are de câstigat“. Practic, deciziile din cadrul PSD Dolj vor fi luate sub controlul si în prezenta lui Mircea Geoana, de altfel ales senator pe listele PSD Dolj.

Click aici pentru a citi tot articolul

Pagina 20 ~ Alte articole din acceasi categorie:

Guvernul a pierdut controlul asupra "Arbitrului pietei telecom"Basescu nu are voie sa faca referendum in acelasi timp cu alegerileFostul democrat, Marius Marinescu s-a inscris in PCTariceanu - convins ca bugetul pentru 2008 va fi adoptat in ParlamentPSD nu l-a sanctionat pe Iliescu, dar i-a cerut sa isi clarifice, pana in decembrie, pozitia in partid'Vin in birou la tine sa o facem!'PSD vrea sa transforme bugetul pe 2008 intr-o noua motiune de cenzuraParintele Constitutiei a muritMotiunea a cazut. PSD cauta tradatoriiIon Iliescu: Goana dupa tradatorii din PSD- o rusineTariceanu: Am indoieli cu privire la motivul real din spatele acestei motiuniMotiunea: Camerele video care filmau direct urnele de vot au fost opriteGeoana: Motiunea va fi votata maineLa presiunile UE, Chiuariu lasa numirea procurorilor la mana lui BasescuDeputatii juristi nu-l lasa pe Basescu sa faca referendum odata cu alegerilePRM vrea ca avizarea urmaririi penale a ministrilor sa poata fi facuta doar de Parlament, nu si de presedintele RomanieiDeputatii au luni liber pentru campanie in universitati
Pagina 20

Cautare in site

Cuvant cheie
Cauta in site

Urmariti-ne pe Facebook