Categorii stiri

EconomiePoliticaSocialJuridicSanatateCulturaMondenAutoSportIT&C

Pagina 9 ~ Leul inregistreaza deprecieri

Data introducerii: 08-06-2010

Leul inregistreaza deprecieriLeul a înregistrat o depreciere în cursul zilei de luni, atât faţă de dolar, cât şi faţă de euro.

BNR a afişat un curs de referinţă de 3,5243 lei/dolar, în creştere cu peste 7 bani (2,16%) faţă de nivelul de vineri, acesta fiind cel mai ridicat nivel atins de cursul leului raportat la moneda americană, potrivit datelor băncii centrale.

BNR a afişat luni, un curs de referinţă de 4,2180 lei/euro, în creştere cu peste un ban (0,31%) faţă de nivelul din şedinţa anterioară, de 4,2051 lei/euro, în condiţiile în care monedele din regiune au înregistrat o tendinţă de apreciere faţă de euro.

"Se tot aşteaptă aprecierea dolarului spre 1,16 dolari/euro, unii vorbesc chiar şi de paritate. Rămâne de văzut dacă o să se întâmple sau nu, sau când o să se întample, mai bine spus", a declarat dealerul Volksbank România, Andrei Dumitrescu.

Peste noapte, leul a fost cotat la niveluri relativ scăzute, dar după deschiderea şedinţei valutare locale, cursul a urcat aproape de 4,2240 lei/euro. În jurul orei 13:50, euro era cotat la 4,2215 lei.

Autor: Raluca

Pagina 9 ~ Alte articole din acceasi categorie:

Au pierdut la bursa banii castigati pe campul de luptaAlegerile si criza, ciocanul si nicovala RomanieiSalariul mediu a crescut la 357 euro in luna septembrieCriza financiara mondiala este departe de a se fi incheiatCum poti pierde si avansul, si creditul de casaJaponia, lovita oficial de criza financiara mondialaBursa castiga 2,40% pe o tendinta globala de crestereLumea in criza/Valoarea proprietatilor este in cadere libera'La banca sau la camatar?'... Mai bine in instanta!Becali, Tiriac si Patriciu - cei mai bogati romani in Top 300 Capital 14 Octombrie 2008: Parlamentul European al Intreprinderilor-775 antreprenori preiau controlul Parlamentului EuropeanEuro continua sa castige teren in fata leuluiBursele din Asia cad, ministrii finantelor europene se reunescCastigurile din afaceri cu otel au crescut de 3,2 ori in primul semestru al anuluiMagistrati: Leafa între 4.100 si 7.000 de lei Preturile apartamentelor noi vor creste cu 2,5%Inflatia anuala s-a accentuat in iulie la 9,04%Rompetrol a ieftinit de astazi carburantii cu 6 bani pe litruEuro coboara spre pragul de 3,40 lei, dar poate si creste la fel de repedeCorectie pe piata imobiliara
Pagina 9

Cautare in site

Cuvant cheie
Cauta in site

Urmariti-ne pe Facebook